diffblog

Bâzâie ‘netul de câteva zile şi nu se mai opreşte. De ce? Cum, frate, n-ai auzit? Microsoft cumpără Yahoo, şi încă pe o sumă exorbitantă: 45 de miliarde de dolari. Americani. Da, aţi citit bine. Orbiţi de strălucirea cifrelor, spectatorii au viziuni de la cele mai optimiste (un soi de Voltron luptându-se cu nesătulul Google, care pare decis să înghită piaţa online) şi până la cele mai distopice (o mega-corporaţie mondială care controlează tot). Ceea ce nu pare să fi băgat nimeni de seamă este că suma vehiculată reprezintă mai toată valoarea de piaţă a lui Microsoft. Achiziţie, sau mai curând fuziune?

Nici una, nici alta, speculează Bubblegeneration în cel mai recent articol, ci mai curând o dublă sinucidere. Absurd? Gândiţi-vă puţin. O companie care nu mai face faţă pe piaţă (na, că fac şi versuri) cumpără altă companie care… aţi ghicit… nu mai face faţă nici ea. Dacă aş face un film pe tema asta, l-aş numi “Tăntălăul şi gogomanul” (cu scuzele de rigoare faţă de regizorul Peter Farelli). Vedeţi voi, Microsoft s-a format într-o vreme când pentru a face bani era necesar şi suficient să ai… alţi bani. Vremea aceea a trecut, dar dinozaurul e prea bătrân ca să se mai adapteze. Cât despre Yahoo, dacă au avut vreodată o direcţie, au pierdut-o, şi nu văd cum ar putea să o regăsească prin fuziune.

În concluzie, dacă folosiţi serviciile Yahoo, eu zic să căutaţi alternative până nu se strică de tot. Poate lucrurile vor merge bine până la urmă, dar decât să regretaţi…

Acum ceva timp m-am contrazis cu Florin pe tema impactului pe care omenirea îl are asupra naturii. Nu încape îndoială că acest impact este destul de serios: industrie, automobile, tăierea pădurilor… chiar şi asigurarea confortului nostru zilnic consumă din resursele preţioase ale Pământului mai repede decât se pot ele reface. Dacă nu vă pasă de asta, puteţi să închideţi browserul acum, pentru că nu am cum să vă conving. Dar dacă vă interesează viitorul vostru şi al copiilor/nepoţilor, probabil vă întrebaţi ce puteţi face voi ca să schimbaţi lucrurile.

Ei, tocmai în această privinţă ne-am contrazis: Florin recomanda instalarea de becuri fluorescente, economia de apă menajeră etc. Eu, pe de altă parte, consider că asemenea măsuri sunt doar picături într-un ocean. Poate mă înşel, dar întrebarea rămâne: ce poate face un singur om ca să ajute mediul? Răspunsul l-am găsit – deloc surprinzător – privind în jur pe stradă.

Cine mă cunoaşte deja ştie că nu-mi plac automobilele: sunt greoiae, zgomotoase şi periculoase, ba mai şi emit gaze toxice în cantităţi industriale. Dar cât de dăunător este un automobil? La o estimare băbească, maşina ta personală ocupă teren cât trei paturi normale (gândeşte-te câţi oameni săraci dorm în stradă), consumă energie cam cât casa în care locuieşti în medie (100 CP = 745W) şi oxigen cu nemiluita. O căutare scurtă pe Web mi-a furnizat valoarea exactă: cât 750 de oameni (!!!) Articolul în cauză oferă şi alte cifre interesante. Vă las să descoperiţi detaliile, dar concluzia cred că se impune: dacă vrei să fii ecologist, renunţă la automobilul personal! Este de departe cea mai eficientă măsură pe care o poţi lua.

În altă dezordine de idei (dar pe o temă apropiată), tocmai am văzut un discurs al renumitei (sper) Jane Gooddall. Vestea proastă este că industrializarea excesivă distruge vieţi. Vestea bună este că salvarea poate veni tocmai de la tehnica modernă pe care unii o blamează. Pentru a salva natura, trebuie să o cunoaştem, iar camerele foto/video, calculatorul şi Internetul sunt instrumentele acestei cunoaşteri.

Aveţi grijă de voi şi de lumea voastră. Şi mai daţi pe-aici.

De la Slashdot citire:

http://www.rlslog.net/real-punishment-russian-viagra-spammer-murdered/Aparent, cel mai bogat spammer din Rusia (câştiga 2.000.000$ pe an) a trimis mailuri cu ”buy v1*gr4″ cui nu trebuie. A fost găsit în vila sa luxoasă cu ceva mai multe găuri în cap decât media. Comentariile le las în seama voastră…

Să vă povestesc cum se face presă de IT pe plaiurile mioritice…

România Liberă de joi, 27 septembrie, pagina 12, rubrica de IT. Titlu maaare: “LaCie şi Iomega se bat pe utilizatorii Apple”. Din şapou aflăm că este vorba de prezenţa celor doi producători la Apple Expo. Care Apple Expo? Nu se ştie. Ditamai articolul nu conţine nici un indiciu despre locaţie, şi deatfel nici un alt subiect în afară de faimoasele medii de stocare. O căutare pe ‘net urmată de un telefon dat la redacţie ne lămureşte: nu, expoziţia Apple n-a ajuns pe la noi (încă). E vorba de manifestarea cu acest nume de la Paris. Păcat, aş fi dat o fugă în week-end dacă era mai aproape.

Dacă asta ar fi fost tot, n-aş fi avut un subiect pentru azi. Dar spre surpriza mea, convorbirea telefonică menţionată a avut efect. În numărul de vineri, articolul (de data asta la pag. 16 - rubrica de comunicaţii - începe aşa: “În Franţa telefonul Apple este…” Sublinierea le aparţine celor de la ziar. Titlul în sine este mult mai relevant (”România Liberă a testat iPhone-ul”) iar articolul este scris ca la carte. Cu puţin ajutor, jurnalistul nostru şi-a amintit lecţiile din facultate. Să-i dăm notă de trecere? Judecaţi şi voi.

“o scurtă conversaţie telefonică (…) prin intermediul unui handseat [sic] conectat la aparat.” FYI, domnule dragă, se numeşte headset. Poate ar trebui să dormiţi puţin înainte de a vă scrie corespondenţele.

“Dispozitivul este unul fără 3G, (…) dar cu Wi-Fi. Această facilitate, care pentru români nu ar prezenta o foarte mare importanţă…” Nu, serios! Când aţi numărat ultima dată reţelele fără fir de pe la noi?

“Francezii vor să fie prima naţiune cu mobil Apple.” OK, gafa asta probabil că aparţine redacţiei; puţin mai jos se precizează clar: “prima naţiune europeană”.

Altminteri articolul este mult mai informativ, iar impresiile de la faţa locului sunt de neînlocuit. Dar când vine vorba despre cunoaşterea subiectului… De ce unii au impresia că managerii, scriitorii şi, iată, ziariştii, nu au nevoie să cunoască domeniul specific în care activează?

Aoleu, veţi zice, încă un blog? Ei bine, suntem aici, şi n-avem de gând să vă plictisim. Pentru mine însă ar fi o mică problemă: sunt programator, şi nu ştiu câţi dintre voi sunteţi interesaţi de HTML, PHP, CSS şi alte acronime care sunt pâinea mea. Aşa că pentru început mă gândesc să vă arăt ce de lucruri interesante se mai pot face cu tehnologiile astea Web care, iată, încep să iasă din browser şi să migreze încet-încet către desktop-ul nostru cel de toate zilele.

Să recunoaştem, ne-am cam plictisit de meniurile cenuşii din Word/Firefox/Messenger. Vrem fundaluri colorate, caractere elegante, grafică, mişcare, variaţie. Dar mai ales vrem simplitate. Fanii Apple (atâţia câţi există în România) sunt probabil la curent cu recent lansatul iPhone, în care orice aplicaţie este o pagină Web, şi invers, cu toate avantajele de rigoare. Deşi mai avem până să vedem aşa ceva pe ecranele PC-urilor, unii paşi îi putem face de pe acum. Mă refer, desigur, la widget-uri.

Fanii DIFFstudios sunt la curent probabil cu tentativele noastre iniţiale. Ceea ce mulţi nu ştiu este că pe lângă Yahoo! Widgets mai sunt destule astfel de motoare. Şi de aici problema mea ca dezvoltator: pe care să-l aleg? Yahoo Widgets nu merge sub Linux. SuperKaramba, dimpotrivă, merge numai sub Linux. Apple Dashboard este strict pentru Mac-uri, pe când de Windows Sidebar se bucură doar utilizatorii de Vista. Mai nou, browserul Opera pare o variantă bună. Rulează pe toate sistemele de operare menţionate, iar widget-urile sunt uşor de “tradus” în anumite formate concurente. (Şi da, îl puteţi folosi doar pentru widget-uri: apăsaţi Ctrl-H şi fereastra principală se ascunde în traybar.)

Dacă vă plac aceste jucării utile, daţi-mi o mână de ajutor: spuneţi-mi ce motor preferaţi, ce vă place la el, ce v-ar place să aibă dar îi lipseşte… lucruri din astea. Cine ştie, poate iese ceva.